Sunday, November 22, 2009

Analiza BETFI



Mai sus se afla graficul saptamanal al indicelui BETFI (scara logaritmica) pe care voi incerca sa determin un potential obiectiv pentru lunile urmatoare. Pe grafic am delimitat perioada dintre sfarsitul saptamanii in care indicele a inregistrat maximul istoric (27-07-2007) si sfarsitul saptamanii in care indicele a inregistrat minimul acestui an si minimul absolut al trendului descendent de pana acum (27-02-2009). Perioada delimitata a avut 83 saptamani cand BETFI s-a prabusit cu 92%. Dupa aceasta scadere dramatica indicele a pornit in corectie si se afla pe trend vizibil ascendent.

Iata mai jos cateva elemente care sustin in continuare un trend ascendent pe graficul saptamanal (termen mediu):
- revenirea indicelui peste mediile mobile exponentiale de 20 si 50 saptamani dupa corectia care l-a dus sub acestea.
- iesirea din trendul minor descendent inceput in 23-09-2009 prin spargerea liniei de trend descendent cu volume semnificative.
- ultima corectie a indicelui s-a oprit in zona din jurul suportului (fosta rezistenta) de 20.000 puncte ce coincide cu retragerile Fibonacci de 50% - 61.8% ale ultimei curse ascendente dintre 14.742 si 26.502 puncte.
- oscilatorul Stochastic a semnalat iesirea din zona de oversold printr-un semnal de cumparare.

O revenire a indicelui BETFI sub nivelul de 20.000 puncte ar putea afecta trendul ascendent al acestuia pe termen mediu. Sub acest nivel indicele poate cobori spre fostul suport din zona de 15.000 puncte, existand premisele constructiei unui range intre 15.000 puncte si 25.000 - 26.500 puncte.

In continuare voi incerca sa determin un potential target al trendului ascendent saptamanal al indicelui folosind atat coordonata pret cat si timp. Plecand de la premisa ca retragerile Fibonacci se aplica atat la nivel de pret cat si de timp si considerand aceasta cursa ascendenta a BETFI ca fiind o corectie a trendului descendent de 83 saptamani putem calcula o retragere temporala maxima Fibonacci de 61.8% aflata in luna februarie 2010 (19-02-2010) adica 51 saptamani (83 x 61.8%) dupa sfarsitul saptamanii in care indicele a inregistrat minimul absolut de pana acum (27-02-2009). Asadar putem emite ipoteza ca in februarie 2010 trendul ascendent al BETFI va intampina rezistenta.

Ca obiectiv de pret am identificat o zona aflata intre 30.000 si 34.000 puncte care se afla la confluenta urmatoarelor elemente:
- extensia Fibonacci de 161.8% a ultimei corectii a indicelui dintre 26.502 puncte si 19.916 puncte care se afla imediat deasupra nivelului de 30.000 puncte.
- proiectia Fibonacci de 61.8% a ultimei curse ascendente ample de la 14.742 puncte la 26.502 puncte care se afla imediat sub 34.000 puncte.
- un nivel de rezistenta istoric aflat in jurul valorii de 32.500 puncte.
- extensia liniei de trend ce uneste ultimele doua maxime importante 20.089 puncte si 26.502 puncte.
- linia de trend descendent ce coboara de la maximul istoric de 96.452 puncte.
- obiectivul temporal din luna februarie 2010 determinat mai sus.



Pe graficul zilnic, indice BETFI se inscrie pe un trend minor ascendent si potential mediu ascendent din urmatoarele motive:
- revenirea indicelui peste mediile mobile exponentiale de 20 si 50 saptamani dupa corectia care l-a dus sub acestea.
- iesirea din trendul minor descendent inceput in octombrie prin spargerea liniei de trend descendent cu volume semnificative.
- ultima corectie a indicelui s-a oprit in zona din jurul suportului (fosta rezistenta) de 20.000 puncte ce coincide cu retragerile Fibonacci de 50% - 61.8% ale ultimei curse ascendente dintre 15.368 si 26.502 puncte.
- semnale de cumparare generate de CCI (20) si MACD si volume in scadere pe corectia trendului minor ascendent.

Motivele de mai sus pot sustine indicele pe un trend mediu ascendent dar exista elemente care nu confirma inca aceasta ipoteza:
- corectia trendului minor descendent dintre 26.502 puncte si 19.916 puncte s-a oprit aproape de ultima retragere Fibonacci (61.8%) aflata la 24.000 puncte. O trecere a indicelui peste aceasta zona poate repune indicele pe trend mediu ascendent cu prim obiectiv maximul anului (26.502 puncte).
- indicatorul de trend MACD se afla inca in zona negativa chiar daca a generat semnal de cumparare prin trecerea lui peste media sa mobila exponentiala iar indatorul CCI (20) a generat doua semnale de cumparare trecand prin -100 si prin 0 dar inca nu a trecut prin 100 desi acest lucru poate fi interpretat si pozitiv spunand ca indicele nu se afla inca supracumparat.
- linia de trend ascendent ce porneste de la minimul anului (7.666 puncte) a fost rupta de ultimul trend minor descendent iar acum se poate constitui in rezistenta care daca nu este trecuta poate avea implicatii ”bearish” serioase.

O scadere a indicelui BETFI sub nivelul suport de 20.000 puncte si mai exact sub 19.500 puncte unde este cu aproximatie ultima retragere Fibonacci (61.8%) a ultimei curse ascendente dintre 15.368 si 26.502 puncte poate duce catre fosta zona de rezistenta dintre 18.000 – 18.500 puncte si media mobila simpla de 200 zile aflata acum la aprox. 17.600 puncte iar apoi spre suportul puternic din jurul a 15.000 puncte.

Avand in vedere obiectivele de pret si timp determinate pe graficul saptamanal si nivelurile de pret identificate pe graficul zilnic putem construi un plan de tranzactionare cu doua scenarii (de long si de short).

Scenariu Long:
Cumparare in zona de 24.000 puncte (peste retragerea Fibonacci de 61.8% a trendului minor descendent) cu stop-loss la 22.000 puncte (sub mediile mobile exponentiale de 20 si 50 zile si sub zona de suport dintre 22.000 – 22.500 puncte) si obiectiv de pret pe termen mediu de 30.000 puncte (primul obiectiv al zonei target determinata pe graficul saptamanal) cu un raport castig/risc de 3.
Traderii mai agresivi pot cumpara la piata in zona de aprox. 23.000 puncte cu acelasi stop-loss aflat la 22.000 puncte si prim obiectiv 26.500 puncte (maximul anului) (castig/risc de 3.5) iar apoi 30.000 puncte (castig/risc de 7).

Scenariu Short:
Vanzare la 19.500 puncte (sub ultima retragere Fibonacci de 61.8% a ultimului trend mediu ascendent dintre 15.368 si 26.502 puncte) cu stop-loss la 22.500 puncte (peste mediile mobile exponentiale de 20 si 50 zile si peste zona de rezistenta dintre 22.000 – 22.500 puncte) si obiectiv suportul puternic de la 15.000 puncte (cu un castig/risc de 2.25).
Traderii mai agresivi pot vinde la 22.000 puncte cu stop-loss la 24.000 si obiectiv 18.500 puncte (cu un raport castig/risc de 2.27) urmat de 15.000 puncte (cu un castig/risc de 5.6).
In contextul unui trend ascendent saptamanal, scenariul short este mai riscant si are rapoarte castig/risc mai mici. In plus, cat timp indicele se afla in zona dintre 20.000 si 22.000 puncte, nu este recomandabil sa initiem nicio pozitie de long sau short ci sa asteptam pana se contureaza o directie in afara acestui range.

Wednesday, November 11, 2009

BETFI la rascruce

Indicele BETFI a inchis astazi aproape de o zona de rezistenta importanta aflata intre 22.000 si 22.500 puncte.


Pe graficul zilnic observam ca zona mai sus mentionata contine mai multe potentiale rezistente: media mobila exponentiala de 50 zile, un fost suport devenit rezistenta si limita superioara a unui canal descendent.

O trecere cu volume in crestere peste aceasta zona va genera semnale de cumparare ale unor indicatori de trend precum MACD sau CCI. Daca indicele nu trece de aceasta zona, creste probabilitatea unui nou test al suportului de la 20.000 de puncte care poate ceda de aceasta data.


Pe graficul saptamanal observam un triunghi pe care indicele il formeaza si din care va iesi foarte curand. Observam latura dreapta a triunghiului si media mobila exponentiala de 50 saptamani care sunt potentiale rezistente aflate in aceiasi zona de rezistenta mentionata mai sus.

In situatia trecerii peste rezistenta din zona 22.000 – 22.500 puncte, indicele BETFI are calea deschisa catre nivelul de 24.000 (retragerea de 61.8% a miscarii descendente dintre 26.500 si 20.000 de puncte) si apoi catre maximul anului (26.500 puncte). Daca nivelul de 26.500 puncte este depasit, urmatorul target este zona de 30.000 puncte ce reprezinta prima retragere Fibonacci (23.6% a caderii dintre maximul istoric de 96.452 puncte si minimul acestui an aflat la 7.666 puncte) precum si extensia Fibonacci de 161.8% a potentialei corectii incheiate dintre 26.500 puncte si 20.000 puncte.

In situatia in care rezistenta din zona 22.000 – 22.500 puncte nu este trecuta, suportul de la 20.000 puncte poate ceda si poate deschide calea catre fosta rezistenta devenita suport din jurul 18.500 puncte si apoi catre zona puternica de suport de la 15.000 puncte.